Sari la conținut

✌🏼Transport gratuit la minim 3 saci

Despre noi

Povestea noastră în domeniul hainelor second hand a început în 1990. Timp de peste 30 de ani, familia noastră a vândut îmbrăcăminte second hand direct către clienți, în piețe și magazine. Această experiență ne-a făcut să cunoaștem în profunzime acest domeniu și, mai ales, să înțelegem ce înseamnă marfa bună.

Am învățat să recunoaștem calitatea, să înțelegem ce își doresc clienții și să observăm ce produse sunt cu adevărat căutate și se vând rapid.

În 2022, noi, frații Matei Gabor și Rupi Gabor, am dus mai departe experiența familiei și am deschis depozitul Mondial Textile, un depozit dedicat exclusiv revânzătorilor.

Faptul că am lucrat direct cu clientul final timp de zeci de ani ne oferă un avantaj important: știm ce caută clientul tău. Astfel, putem oferi revânzătorilor marfă modernă, relevantă și de calitate, cu un raport foarte bun de calitate - preț.

Scopul nostru este să îți oferim marfă care te ajută să te diferențiezi de concurență, să atragi clienții și, cel mai important, să vinzi rapid.

Experiența noastră de peste 30 de ani devine avantajul afacerii tale.